Servicii

Deși facem panorame din pasiune, tehnologia pe care o folosim are un preț usturător. Așa că pentru a evolua din acest punct de vedere ne-am hotărât să ne “închiriem” serviciile. Asta înseamnă că dacă aveți un spațiu care trebuie prezentat, o pensiune care ar trebui promovată, dacă doriți să explorați o peșteră dar sunteți claustrofob, dacă aveți de vânzare o casă sau un cartier întreg de case și doriți ca lumea să le viziteze fără să se deplaseze fizic acolo – noi suntem soluția. Facem chiar și interioare de mașini dacă ne chinuim puțin. Practic se poate face orice, mai ales că avem în spate una dintre cele mai puternice echipe din țară în domeniul IT: Reea. Cât despre preț, negociem în funcție de proiect.